teama

in timpul zilei nu ii vad. se ascund in aglomeratia strazilor, printre oamenii care isi urmaresc grabiti gandurile, printre oamenii care merg agale, fara nicio graba care sa le iuteasca pasul.
in ultima vreme imi pare ca atunci cand se intuneca apar din ce in ce mai multi oameni care imi ridica fiori pe sira spinarii. si nu ma gandesc la golanii cumva "obisnuiti" ai fiecarei zone. ci la oameni pe langa care atunci cand trec ma astept in orice moment sa ma imbranceasca, sa incerce sa imi smulga ceva, sa se rasteasca la mine pentru intunecimea vietii lor. ca si cum nici nu stiu ce, saracia sau agresivitatea pasiva a orasului asta, ii transforma, ii inraieste si e suficient sa trec pe langa unii dintre ei ca sa le simt gandul mereu la panda, animal de prada.
imi fura placerea plimbarilor la ceas de seara, cand ora tarzie reda strazilor linistea. imi fura siguranta drumului de la metrou pana acasa.
nu simt nevoia sa fiu nici meditativa, nici sa imi duc cuvintele pe drumuri sofisticate pentru a spune ceva simplu: oamenii care imi inspira teama par a fi din ce in ce mai multi. nu stiu unde se ascund ziua. probabil sunt tot acolo, dar sunt mult mai multi cei din jur si nu le mai simt "vibratia".