pas cu pas

imi place sa cred ca fiecare situatie este perfecta asa cum este. chiar si atunci cand este incarcata de dezamagiri, chiar si atunci cand te copleseste intrebarea "de ce?" sau cand incerci sa deslusesti prin tesatura de evenimente ce te inconjoara un sens care nu se vrea deslusit.
experienta "de viata" a capatat sensuri noi in ultimul timp. este cea care imi transmite ca fiecare eveniment din viata face posibil alte si alte evenimente ulterioare si ca, desi nu din toate ai ceva de invatat, toate sunt bucati de "pavaj" care se aseaza pentru a se construi drumul.
atunci cand doare, atunci cand se frange, atunci cand se destrama, atunci refuz sa fiu prizoniera unui "de ce" inutil si fara de sens. atunci aleg sa cred, sa sper, sa prind cu coada ochiului macar o farama din ceea ce va urma. si sa zambesc.