unic

nu imi amintesc vietile pe care le port cu mine. nu am nici memoria a ceea ce este inainte si va fi si dupa. tot acel instinct legat de faptul ca stiu ca nu a inceput la nastere si nu se termina la moarte nu releva nimic mai mult.
indiferent ce precede si ce urmeaza, stiu insa un lucru: viata asa cum este acum, este unica. in nicio alta existenta, indiferent de forma ei, nu va mai fi la fel. cine sunt acum, experientele pe care le traiesc acum, nu se vor mai repeta. unele ele dor, unele nu rodesc fericire si nici zambete, multe lasa pe buze intrebarea "dar ce ar fi fost daca as fi ales altfel". dar le pretuiesc pe toate la fel, tocmai pentru unicitatea lor. si incetul cu incetul ma apropiu de punctul in care important nu mi se mai pare sa inteleg de ce se intampla, ci sa ma cufund cu totul in ceea ce se intampla, sa captez esenta si apoi sa merg mai departe.
nimeni nu asteapta necazurile cu bratele deschise, nimeni nu e in cautarea durerii. scriind simt nodul unor posibile prevestiri ascunse in stomac. de multe ori mi-e teama sa nu le chem, sa nu mi se dea incercari din ce in ce mai grele de fiecare data cand cred ca sunt destul de puternica incat sa fac fata, orice ar fi. apoi ma mustrez ca nu am incredere in puterea lucrurilor bune, in forta lor. viata, asa cum ne este data, deciziile, asa cum le luam, toate au un sens. se spune ca nu conteaza destinatia, ci doar calatoria. cred ca amandoua sunt la fel de importante. calatoria care determina destinatia.