reguli sau exceptie?

mi-am dorit mereu sa fiu exceptia de la regulile nescrise (sau mult prea scrise...) ale iubirii. cea care, iubind pana la uitare, daruind fara retineri, luptand si sperand mereu, isi va primi rasplata celei mai implinite (pleonasm sau nu, nu conteaza) dintre toate iubiri.
viata mi se scrie cu fiecare zi ce trece si nu stiu in ce moment, privind in urma, o sa pot spune daca am fost sau nu (cred, in secret, ca asta o sa simt...dar nu o sa accept de teama unei superstitii care ma bantuie inca de la primul fior de iubire: ca atunci cand voi spune cu voce tare, se va rupe vraja).
traim vremuri in care egoismul vietii de zi cu zi a devenit o piedica, in care iubirea a devenit o marfa poate prea rara sau poate supraestimata (ce-ti este si cu expresiile preluate si traduse), vremuri in care refuz sa renunt la speranta, refuz sa renunt la vise, declar razboi tuturor acelor reguli create pentru a ne proteja de potentiale suferinte si esecuri. vremurile acestea in care peste tot in jurul meu aud despre rate care au crescut datorita cresterii cursului valutar, despre cupluri macinate de grija de a face bani, mai multi bani (sau macar la fel de multi), despre prieteni care nu se mai vad cu lunile pentru ca toti sunt prinsi cu prea multa munca, sunt cele care m-au facut sa realizez ca daca nu imi pastrez sufletul deschis, daca nu imi ingrijesc visele, daca nu imi hranesc pasiunile, am toate sansele sa nu ma diferentiez cu nimic de regula.
regula celor ce nu stiu cum le trece timpul, unde le-au trecut anii, regula celor ce au avut atata grija sa nu riste, sa nu sufere, incat nu au mai avut sansa iubirii, regula celor care se feresc de riscuri pana ajung sa se fereasca de viata.
mai bine lupt sa fiu exceptia.