O seara frumoasa doamna...

ma intreb uneori cum mi-ar fi daca as trai la casa. cu exceptia vacantelor de vara, toata viata am fost locatar de bloc. si dincolo de momentele de maxima exasperare cand diversele masini de gaurit ma impiedica pana sa si gandesc, blocul are un farmec anume.
in felul lui iti vorbeste despre obiceiurile oamenilor, despre momentele lor de relaxare cand canta fals sub dus, despre discutiile in contradictoriu (uneori la tonalitati atat de inalte incat imi dau un sentiment de teama, ca si cum s-ar tipa la mine in casa), despre graba fiecaruia de a veni si a pleca, mereu in asteptarea unui lift pentru un nou drum pe verticala, despre iubirile consumate in spatele usilor inchise ce lasa sa transpire uneori gemete infocate sau miscari ritmice ale paturilor.
si mai sunt si alte vieti, vieti pustii si abandonate dincolo de limita singuratatii, vieti ce se hranesc din zgomotul pasilor ce se fac auziti pe scari, din miscarea oamenilor intre etaje: se intredeschide o usa la etajul 3 din spatele caruia 2 ochi incruntati insotesc un glas certaret: "mataluta la cine mergi domnita? ahaaa! si nu poti sa urci mai incet?". De fapt nu vrea sa urci mai incet. Mai incet ar insemna sa nu te mai auda. Mai incet ar insemna sa fie privata de acel minim contact cu un alt om. O seara frumoasa ii urez batranei vecine de la etajul 3. Stiu ca ea cunoaste mult mai bine decat mine fiecare zgomot prin care blocul nostru transmite fara incetare ca este viu.