cu plus sau cu minus?

nu s-a inventat inca matematica potrivita cand vine vorba de suflet. ce primesti, cu ce dai, cu ce iti doresti, cu ce crezi sau stii ca meriti... nu dau de fiecare data rezultat pozitiv si cel mai surprinzator este ca sunt momente cand rezultatul negativ se dovedeste a fi unul mult mai avantajos decat orice altceva cu plus in fata. si atunci stii pur si simplu ca fiecare pas te poarta spre un bine la care nu te-ai gandit si regretele nu isi mai au sensul.

o mica vacanta

sunt momente in care as vrea sa opresc sau macar sa pun pe mute toate acele "voci" numite ganduri care ma insotesc la fiecare pas. in care e prea mare "galagia" din interior pentru a mai putea sa disting vocea mea. momente in care regret ca nu am descoperit inca acel loc in care sa pot sa ma ascund de mine, macar pana se mai linisteste zgomotul de fond.

de fapt nu vreau sa fug nicaieri. doar imi dau un pic "liber" si sa hoinaresc fara tinta si fara plan. sa nu mai caut raspunsuri, ci sa imi dau timp sa pun intrebarile potrivite. apoi raspunsurile vor veni de la sine.

fiecare om spune o poveste

nu mai am decat un singur sertar

lucrurile care dor, consecintele pe care refuzam sa le privim in ochi, amintirile care nu ne dau pace... toate sunt mult mai usor de inchis in diverse sertare, pe care sa avem grija sa le ferecam bine, aruncand cheia pentru a ne asigura ca nu va mai fi nevoie sa le deschidem si sa le infruntam continutul.
departe de ochii nostri, toate cele ascunse cu grija se transforma fara sa ne dea de stire, inghioldesc peretii sertarelor in care au fost surghiunite pana cand ele devin prea stramte, incuietorile cedeaza si intreg continutul ti se revarsa in fata.
refuz sa mai am sertare ferecate pentru fiecare amintire pe care nu vreau sa o infrunt, pentru fiecare gand care ma deranjeaza. nu le mai ascund de mine, nu ma mai ascund de mine. le bag pe toate in acelasi mare sertar in care le tin pe toate: calitati si defecte, lucruri cu care ma mandresc si de care imi e rusine, amintiri dragi si amintiri ce ar trebui date uitarii. si umblu prin viata cu tot sertarul la vedere. asa pot sa scot la aerisit sau sa dau la curatat tot ceea ce devine deranjant, tot ceea ce ameninta sa ma ia prin surprindere prin transformari pe care altfel nu le-as fi vazut din timp.

din intelepciunea altora

"pastrez credinta ca nimeni nu sangereaza de prisos si ca, virtual, fiecare mahnire pastreaza pentru tarziu, pentru foarte tarziu, o bucurie mare si dreapta"

Mihail Sebastian

renasteri

ma joc

intorc cuvintele pe dos

le impung incheieturile

provocand seva sa tasneasca

ma provoc pe mine

rascolind cu penita

intre tiparele idiomatice

in care m-am intepenit

avida sa ma redefinesc

prin sensuri

pe care inca nu le-am aflat

autoportret fara panza si pensula

agonizand sa se nasca intre imagini

din ieri si azi si maine

ce se scurg molcom pe langa fiecare

urmarindu-mi reflexia pe o pagina

ce pare ca nu se va mai umple

in amintirea aripilor

ranile dintre omoplati mi le ungeam

cu amalgamul usturator al cuvintelor

menite sa exorcizeze vise

convinsa ca se vor inchide

si drumul il voi face tarandu-ma

agatandu-ma in unghii si in sfredelind genunchii

eram aproape vindecata de vise

trecator strain prin mine

ochii opaci intorsi spre praful drumului

in asteptarea punctului final

din rani mi-au tasnit aripi

cand m-ai aruncat spre cer

nu le intelegeam zbaterea

si refuzam sa le inteleg menirea

tematoare de prea inalt

strigand dupa asprimea pietrelor

incercand sa ma feresc si sa ma neg

dar privirea ta imi reflecta zborul

sa inot? mai bine plutesc...

niciodata nu am fost buna la inot, nu am stiut sa apreciez adancimea apei sau puterea mea de a ajunge la tarm. probabil de aceea in iubire ma cufund fara retinere, o sa las sa imi patrunda prin nari, adanc in plamani, o inhalez fara sa mai stiu daca ma inec cu ea sau mi-au crescut branhii si o respir.
cand in locul iubirii ma cufund in tristete, in durere, atunci incerc aceeasi senzatie ca atunci cand nu mai ating fundul marii: intru in panica, dau din maini, ca orice om amenintat cu inecul pe care perspectiva il ingrozeste, anuland orice forma de rational.
dar cand il locul zbuciumului deznadajduit alegi plutirea... cand te lasi in voia lor, cand accepti ca fiecare este o parte din tine, malul vine singur in intampinarea ta.

vise?

Iti mai amintesti acea noapte in care ai stiut care iti e menirea? Cand ai iesit din vis intr-o dimineata de iarna mult prea matinala si cu greu te-ai abtinut sa nu strigi de bucurie? Pentru ca stiai, gasisei sensul.
Iti amintesti cu ai rost pentru prima oara acele cuvinte despre cuvinte? Nu ti-a pasat ca ai intalnit priviri mirate, confuze.
Lumea nu iti subrezeste increderea, nici nu iti distruge visele. E doar o scuza pentru renuntari: viata e prea grea, timpul e prea scurt... Sunt doar scuze.
Visele ne sunt mereu puse mereu la incercare. Tu vei fi pusa mereu la incercare Poti sa alegi sa iti urmezi visul. Sau sa nu il urmezi. In primul caz poti fi invinsa. In al doilea vei fi invinsa cu siguranta.

mereu in cautarea ta

echilibrul este o stare incerta... nu e un punct fix, nu e un loc stabil in care odata ajuns, nimic nu se mai clatina.
este drumul cel mai scurt din oricare punct al fiintei tale, oricat de indepartat, pana in centrul tau, astfel incat sa nu te pierzi niciodata.
maturitatea nu presupune sa nu te clatini, sa nu navaleasca peste tine incertitudini, temeri, angoase... sau sa te prefaci ca nu exista, inchizandu-le in tot felul de sertare ale existentei pe care esti fortat sa le deschizi doar cand iti explodeaza in fata. te apleci pana la pamant sub greutatea lor, te indoiesti, tremuri si tresari, dar niciodata nu te frangi.

waking life once again

The quest is to be liberated from the negative, which is really our own will to nothingness. And once having said yes to the instant, the affirmation is contagious. It bursts into a chain of affirmations that knows no limit. To say yes to one instant is to say yes to all of existence.

inceputuri si alte inceputuri...

"iti poti completa lesne existenta searbada de acasa, ademenind o istorie de taina, care sa-ti tina de urat, un amantalac innobilat de patima, care sa te salveze de la singuratate. dar eu cred ca miracolul se iveste atunci cand lupti pentru toate cele deja intamplate si-ti afli implinirea profunda fara sa adaugi ori sa stergi ceva de pe tabla. cand esti in stare sa descoperi in cel de langa tine toate fetele fericirii. cand poti sa iti faci liman al tuturor nelinistilor tale din inima unei singure fiinte. inceputurile vin singure peste noi. arta, splendoarea, minunatia vietii se nasc, insa, numai atunci cand noi gasim finaluri demne pentru tot ce am inceput."

Alice

regasiri

le-am regasit pe un inceput de pagina ce inca mai spera ca isi va gasi menirea in interiorul unei povesti...

"E iarna si eu stau intins, pe sub cetini,
si miezul de lava il iau si il pun
sub crestet, si tot nu adorm.
Si, intruna,
din mine spre tine rasar si apun"

Nichita, "Visul unei nopti de iarna"