http://biancabardas.com, partea 2

gata, m-am mutat in casa noua :)
cu tot cu posturi, cu link-uri, sper ca si cu prieteni
nu stiu daca am crescut eu sau s-a micsorat el, dar blogul mi-a...ramas mic :)
pe curand

http://biancabardas.com

se intampla schimbari :) unele mai mari, altele mai mici
de multe ori nici macar nu e nevoie sa fie mari pentru a face diferenta.

http://biancabardas.com

am inceput deja "ma mut" pe propriul domeniu

seria celor 20 de lucruri, partea 2

Morgan Freeman a facut la un moment dat un film numit "10 items or less" pe care l-am vazut pe bucatele. sunt 10 produse care se accepta la casa unde lucreaza Paz Vega, 10 elemente pe care se construieste filmul si, la un moment dat, 10 lucruri care iti plac in viata.
unele liste ajung greu si chinuit sau nu ajung deloc la pragul de 10 (e momentul sa recunosc ca pragul de 20 s-ar putea sa fie unul prea mare) si daca e usor sa spui 20 de lucruri care iti plac sau nu iti plac in viata, lucrurile se complica atunci cand ai de enumerat 20 de motive pentru care nu ai trait degeaba anul acesta. pornisem de la ideea a 20 de lucruri care m-au incantat peste masura, dar si un amestec e la fel de bine venit

Sa inceapa..."ostilitatile", din nou in cea mai aleatoare dintre ordini:
am scris Primarului Buc pentru a ridica restrictia de a sta pe iarba in parcurile Capitalei si am primit raspuns pozitiv
am cerut Politiei instalarea unei treceri de pietoni intr-o intersectie aglomerata si complet nesigura ptr pietoni si Admin Strazilor se ocupa
hartiile si recipientele aruncate pe strada adunate si le-am depus cu grija in cosurile de gunoi aflate de obicei la nici un metru distanta
petitiile in care am crezut facute fie ptr reciclare selectiva, ptr statul pe iarba, pentru mersul pe bicicleta in parc
cadourile neasteptate (mici sau mai mari) pentru oamenii dragi sufletului meu
prietenii noi pe care i-am descoperit si faptul ca am incetat sa mai trag de relatii moarte, ca sa le pot ingropa
pasiunea noua pe care am descoperit-o si hranirea unor pasiuni mai vechi (recunosc, nu cat de mult as fi dorit, insa)
traducerile scripturilor pentru TED.com
locurile noi pe care le-am vizitat
curajul de a infrunta lucruri de care ma temeam si sa ma schimb
nu m-am oprit din invatat
am donat
am contribuit la restaurarea unor monumente istorice romanesti (cu bani, ca de zidarit nu am avut ocazia)
lucrul in lut
sa adun si explorez cartile despre lut si legatorie si bijuterii, totul hand-made
Parisul
visele implinite si mai ales cele neimplinite, pentru care mi se da sansa unui an nou

nu stiu daca sunt 20. si nu imi dau seama cate am omis, asa ca las lista deschisa. pe tine ce te-a incantat peste masura in 2009? s-ar putea sa iti dai seama ca ai avut un an mult mai minunat decat crezi in momentele de astenie sau...miopie :)

seria celor 20 de lucruri, partea 1

Pisica, am preluat stafeta lucrurilor care imi plac. Si ma gandesc sa mai deschid una: lista celor 20 de lucruri facute in 2009 care m-au incantat peste masura.
dar sa incep cu prima dintre ele, in ordine complet aleatoare:
diminetile in care nu trebuie sa ma grabesc
stilourile
caietele cu coperti frumoase si hartie altfel decat albul scolii generale
dresurile colorate :)
iubitul
prietenii meii (imi plac si unii dintre prietenii altora)
sa fac cadouri
cartile. sa le citesc, sa le adun, sa le scriu, sa le leg (dar aici mai am de invatat)
maroul si rosul. si albastrul. si verdele. culorile, dar recunosc ca nu toate.
pernele. cele moi si pufoase
ursuletul de la Oana.
fotografiile pe care le fac si oamenii pe care ii surprind in fotografii
marea
Casa Spiritelor
atelierul de ceramica
penita si calimara de le-am luat de la Viena cu mai mult decat faceau
esarfele oricand, fularele iarna
casa de la tara si muntii care o strajuiesc
bicicletele cu cosulet in fata
ca visez, si cu ochii deschisi si cu ei inchisi
sa le spun celor dragi ce ii mai iubesc
Radu Tudoran. si Rodica Ojog-Brasoveanu, ca sa nu fac discriminare :)
concertele
rochiile
si ma opresc, cu siguranta am trecut de 20. am o emotie sa incep lista celor 20 de lucruri ale anului 2009

intr-o lume paralela

atunci cand in jurul meu se inghesuiau din toate partile doar discutii despre fotbal si parea ca preocuparea principala era sa se stabileasca echipa care ii inalta automat pe scara sociala pe suporteri, am inceput sa scriu, in acelasi cadru in care se exprimau parerile cu tenta asa zis sportiva, despre carti.
acum, cand preferinta sau non-preferinta pentru un anumit candidat politic a ajuns sa te defineasca, sa spuna lucruri importante despre caracterul, educatia si principiile unui om, am inceput sa caut pe internet despre oameni care isi umplu viata de frumusete, care scriu lucruri minunate, care fac fotografii incredibile, care organizeaza ateliere de recreere, care le povestesc altora despre ceea ce fac alti oameni.
mi-am imbogatit colectia de site-uri favorite cu descoperiri nesperate si neasteptate. am readus televizorul la tacerea in care ii sade atat de bine (imi amintesc cu placere de aceasta toamna cand nu am avut unul nici macar pe post de mobila). am aprins lumanari parfumate si ma gandesc la lucrurile care pentru mine nu fac ca acest an sa fie unul irosit si la lucrurile care imi plac cel mai mult pe lume si, de ce nu, si la cele care nu imi plac.

printre povesti

imi place pasajul ce leaga cele doua magistrale de la statia de metrou Unirii. as vrea sa ma opresc intr-o zi undeva la mijloc si sa imi umplu ochii cu toti acei oameni ce isi lasa cele cateva secunde de poveste intr-un culoar aproape renovat.
in mers reusesc sa prind cateva bucati de poveste, vin intotdeauna spre mine fara sa le caut. doua chipuri intoarse unul spre celalalt, imbujorate de bucuria dialogului, degetele care se ating si apoi tresar. pasii grabiti incaltati in cizme ingrijite de lac, imbujorarea furiei, alti pasi ce se incapataneaza sa o urmareasca, mana care o prinde in incercarea de a o opri, graba ei de a pune distanta intre ei, insistentele lui.
multe dintre povestile pe langa care trecem sunt absolut...banale, e prima tentatie sa spun, dar nu e cel mai potrivit. multe dintre aceste povesti nu sunt mereu imbracate in haina extraordinarului. dar imbinarea dintre ele, impletitura atat de fina, de deasa, dintre toate aceste povesti, este una dintre cele mai incredibile fete ale vietii.

valea, nu muntele

toata lumea isi doreste sa fie varful muntelui. fii valea, si vei fi cea mai roditoare. in vale se aduna in rauri izvoarele incepute in varf si infloreste viata, in vale se aduna lumea sa intemeieze asezari. nu, nu e ideea mea, am primit-o cadou de la Alexandra, asa ca multumesc :)
in fiecare perioada a vietii avem de invatat cate o lectie. de prea multe ori nu ne dam seama nici cand e prea tarziu care a fost lectia. pentru mine e lectia modestiei in aceasta perioada. a modestiei in primul rand in fata vietii. si a reluarii locului de invatacel. si e o perioada buna, mai ales cand pentru a fi valea e nevoie sa arunci uscaturile, sa nivelezi un pic terenul si sa descoperi ce e rauri ajung la tine

nepotriviri

stiu, fiecare zi e perfecta asa cum e. stiu fara sa fie nevoie sa imi folosesc rationalul pentru asta. la fel cum este o realitate absorbita in interior ca timpul este inestimabil si ca nu am voie sa il irosesc, sa ii ratacesc in uitare zilele ce nu se mai intorc. le port in mine convingeri, precum o a doua piele. traind aceste realitati interioare ma intalnesc cu zile pe care parcurgandu-le nu imi doresc decat sa treaca repede, cat mai repede, pentru ca mi se aseaza ca o mazga pe suflet ce imi face jilave visele, imi inglodeaza rece si ud orele si degetele ce se chinuie sa o curete nu au niciun efect.
cel mai simplu imi e sa ma imbrac cu haina lor incomoda si sa astept sa ia forma mea si sa treaca senzatia de discomfort sau sa sper ca nu devine si mai incomoda. dar odata imbracata, intinzand de ea, sa te lepezi apoi e mult mai greu. prefer sa stau dezgolita de haina zilelor si sa infrunt, cotrobaind dupa un sentiment concret de teama, frustrare sau neputinta pe care sa il scot la lumina, redandu-mi savoarea zilelor.

nu mintii

de prea multe ori mintea este un dusman de temut. propria minte, pe care nu o poti opri, pe care nu am capacitatea sa o opresc din alergat decat pentru secunde. mintea care te controleaza, care iti pune cele mai mari bariere si naste sentimentul cel mai ingenunchetor al spiritului: frica.
cu toate ca suntem cu mult mai mult decat ceea ce gandim, ne-am obisnuit atat de tare sa acceptam efluviile fara de oprire ale gandirii ca pe ceva normal, incat e nevoie de daramarea unor munti de preconceptii pentru a vedea dincolo, pentru a intelege macar ca nu gandurile sunt cele care te controleaza, ci puterea este de fapt la tine in a controla gandurile. si ca in afara de ganduri e un intreg amalgam de forte, de trairi, un sine de care nu avem habar, pe care unii au sansa macar sa il intrezareasca, dar pe care multi nu il constientizeaza.
ma retrag in linistea mea in care vreau sa opresc gandurile si sa vad ce este dincolo de ele.

la voia destinului?

se spune ca atunci cand iti pui dorinta potrivita intreg Universul comploteaza pentru ca dorinta ta sa se indeplineasca. si tot ce trebuie sa faci este sa iti formulezi cat mai exact cu putinta dorinta si apoi sa lasi Universul sa isi faca treaba pentru a o implini.
dorintele mele au avut cele mai felurite forme. de la foarte precise la foarte vagi, de la foarte ample la foarte simple. s-au implinit dorinte de care uitasem intre timp, iar pentru cele care nu s-au implinit ma gandesc ca exista un motiv pentru care lucrurile s-au petrecut asa, dar am incetat sa ma mai intreb de ce.
dupa dorinte la a caror implinire am visat cu ardoare, cu stomac strans si nopti nedormite si care devenite realitate s-au dovedit complet gresite am schimbat abordarea. de unde stiu eu ca imi doresc ce trebuie? de unde stiu eu ca pana la momentul in care se va indeplini dorinta va mai fi ce am nevoie? de unde stiu ca odata cu implinirea nu primesc de fapt un "pachet" mult mai mare de schimbari dureroase?
toata lumea (bine, poate nu chiar toata, dar din ce in ce mai multa lume) spune cate ceva despre echilibrul cu unviersul, despre karma, despre cum sa obtii echilibrul. imi fac si eu loc printre ei si spun: oare nu e suficient sa ai grija de sinele tau, sa iti ingrijesti spiritul si sa lasi Universul sa se preocupe de ce ai avea de fapt nevoie sa ti se intample?