in fiecare dintre noi se ascunde cel putin o poveste, o poveste pe care nimeni nu si-a facut timp sa o asculte, pe langa care au trecut cei ce au auzit-o.
nu stiu cat a trecut din viata mea... si totusi am uitat atat de multe dintre povestile mele, fara sa le mai tin socoteala celorlate.
daca ar fi o poteca de la mine la mine, de la o poveste la alta, in cate feluri m-as putea reinventa? cat as merge prin mine pana le-as uni pe toate print-un singur fir?
sufletul imi sta incorsetat. l-am prins intre coaste si il tin legat, i-am tinut zborul in lanturi. sunt eu, in fiecare dintre forme. sunt eu cea care viseaza, cea care traieste povestile imaginate, sunt tot eu cea care nu are incredere in lucrurile carora le-ar putea da viata.
atatea cuvinte... pagini umplute, pagini ratacite, ramase orfane, ucise... goana haotica dupa cuvinte. imi vreau povestile inapoi. imi vreau cuvintele inapoi. vreau sa freamat din nou de nerabdarea cu care isi cer dreptul la viata.
lumea imi este plina de povesti.
sunt drumuri,
drumuri prafuite, intortocheate,
pe care pasindu-le, urmandu-le,
as putea pierde orice
doar urma-mi nu.
sunt ganduri,
ganduri mazgalite pe ziduri
spoite in alb, innegrite-n cuvinte
sunt ieri,
sunt azi...
